Bine ati venit!

Clubul Sportiv Şcolar Baia Sprie îşi desfăşoară activitatea în oraşul de la poalele Mogoşei, de la înfiinţarea şcolilor sportive de elevi cu clase de schi fond ce au funcţionat în cadrul Liceului Teoretic Baia Sprie. Pana in anul 2004 cand a devenit club independent, au avut loc diferite modificari, prezentate cronologic:

  • 1975 – s-a modificat din Clase Sportive de schi fond, in Clubul Sportiv Scolar Baia Sprie, pe langa Scoala Generala Nr.1 Baia Sprie;
  • 1979 – existent schi fond, infiintare grupe de schi alpin;
  • 1992 – infiintarea grupei de orientare;
  • 1997 – infiintarea grupei de biatlon;
  • 1999 – devine independent, unitate de sine statatoare si din punct de vedere financiar cu contabilitate proprie, functioneaza pe langa I.S.J.Maramures;
  • 2004 – Club independent cu inregistrare fiscala.

Clubul Sportiv Şcolar din Baia Sprie funcţioneaza la ora actuală cu 4 secţii şi anume: schi fond, schi alpin, biatlon şi orientare sportivă în alergare şi pe schiuri, urmând astfel tradiţia locală, fiind unitatea sportivă fanion a oraşului şi chiar al judeţului la sporturi de iarnă. Acest club cu o tradiţie de 40 de ani a pregătit foarte mulţi elevi sportivi din oraşul Baia Sprie, ajungând mulţi dintre ei să fie medaliaţi la diferite concursuri ţinute în ţară şi străinătate.

Copiii din Baia Sprie au fost dintotdeauna atraşi de sporturile de iarnă, părinţii multora dintre ei, au practicat aceste sporturi chiar la acest club. Zona în care se găseşte acest club, oferă posibilităţi nelimitate de a-şi putea desfăşura activitatea specifică acestor sporturi. Este unul dintre cluburile sportive veterane, care mai poate atrage copii din Baia Sprie care să aibă, încă o activitate pe lângă şcoală si sa-i poată forma pentru sportul de înaltă performanţă.

In toata aceasta perioada, majoritatea elevilor sportivi au fost selecţionaţi din şcolile de pe raza oraşului Baia Sprie, precum si a celor din Chiuzbaia, Şurdeşti, Cavnic şi in proporţie destul de redusa şi din oraşul Baia Mare.